Home » Saturn

Saturn

Autor: Cristina Stan

Data: 10/02/2023

Am fost întrebată de mai multe ori de ce nu practic astrologia. Unii nu întreabă, dar îmi dau seama că sunt oarecum surprinși că bătătorind această cale de 7 ani și un pic, nu am făcut acest pas. Cândva m-am întrebat și eu. Și după ce am răsucit întrebarea pe toate părțile, ca un veritabil Capricorn, am găsit și răspunsul. Nu pentru acest lucru am început lungul și anevoiosul drum al cunoașterii de sine. Cum se întâmplă de cele mai multe ori, am ajuns pe acest drum în urma unui eveniment foarte trist care mi-a schimbat drumul. Atunci, viața mi-a dat o palmă atât de puternică care m-a pus la pământ. În întunericul de atunci, a apărut o luminiță foarte mică, dar care a avut puterea să mă călăuzească spre calea aflării unor răspunsuri la multele întrebări pe care mi le-am pus dealungul vieții. Acuma știu că nu a fost nimic întâmplător. Cu Nodul Nord în Vărsator, asta era calea. Am citit mult,am fost la cursuri de toate felurile,la seminarii, la workshop-uri pentru a afla cât mai mult, pentru a acumula cât mai multe informații pentru a le da mai departe, după cum spunea destinul meu în Vărsator. Dar, la un moment dat m-am luminat. Sigur că trebuia să dau mai departe informațiile primite, dar există multe alte feluri de “a da mai departe “. Nu este obligatoriu să practici ca și profesie. Și cum eu am Nodul Nord în casa 1,mi-am dat seama că este mai ales despre mine. Că este necesar ca eu să mă cunosc mai întâi foarte bine,ca eu să conștientizez ce am de făcut pe aici și apoi mi se va arăta și calea de urmat. Și cum toate au un rost pe această lume și nimic nu este lăsat la voia întâmplării, mi-au fost trimiși și cei care aveau menirea să mă îndrume pe acestă cale: Valeriu Pănoiu ,care are soarele în Vărsator pe destinul meu și care mi-a arătat încotro să mă îndrept și Nicoleta Svârlefus ,care are soarele în Leu unde eu am Nodul Sud (karma, cum se mai numește) și care mi-a arătat ce este necesar să știu și să fac ca să depășesc traumele trecutului și să mă îndrept spre viitor. Faptul că eu m-am decis să scriu aici este rezultatul muncii lor, pentru care le voi fi întotdeauna recunoscătoare. Și cum nimic nu este întâmplător, așa cum am mai spus, m-am trezit fix la 2 noaptea și mi-a venit în minte să scriu aici. O fi poate Marea conjuncție care s-a format la grad perfect pe Ascendentul meu? Sau faptul că cei doi grei ai zodiacului se îndreaptă sprinteni spre Nodul Nord aflat la gradul 13? Viitorul va da răspunsul.

V-am reamintit postarea pe care am facut-o in urmă cu doi ani, la conjuncția Jupiter-Saturn. Probabil, ați așteptat să continui. Dar am avut alte planuri și alte lucruri de continuat. Cum Saturn, prietenul meu de o viața, nu mă lasă să pierd vremea , mi-a arătat si ce este necesar să fac pentru a merge mai departe. Și iată că după doi ani pot spune că am mai facut niște pași. Incet dar sigur, așa cum ii place lui Saturn. Deci, în anul 2021 am făcut cursul de astrologie autorizat de la Școala de științe spirituale Barbara Băcăuanu și am obținut certificarea de astrolog. Sigur că abia acum începe greul dar este, totuși, un început. În anul 2022 am participat la diverse alte cursuri și seminarii ținute de Valeriu Pănoiu și Nicoleta Svârlefus, cei doi îndrumători trimiși de Univers să mă sprijine pe acest drum. Și astfel, s-a mai adăugat ceva la ceea ce știam. După toate acesta, am ajuns la aceiași concluzie : cunoașterea harții natale este lucrul cel mai important pentru o viață trăită conștient. Nici măcar horoscopul, pe care unii îl urmăresc neabătut, nu poate fi înțeles fără minime cunoștințe despre astrograma natală. Încă nu știu ce voi face în această direcție dar, cu siguranță, mi se va arăta calea, așa cum s-a întâmplat întotdeauna. Deocamdată, cu ajutorul specialiștilor și cu ideile mele de Asccendent, Venus, Marte și Nodul Nord în Varsător, am construit un site, cu ajutorul căruia, am speranța că voi putea fi mai des alături de voi. Site-ul este în construcție dar, cu siguranță, vom reuși să îl definitivăm cât mai curând. Vă invit să îl vizitați, Dar vă rog să fiți îngaduitori. Este doar începutul.

Și pentru a completa darurile minunate aduse de conjuncția Jupiter-Saturn, în anul 2021 mi-am schimbat locuința și am avut o reușită intervenție oftalmologică datorită căreia am putu renunța la ochelarii permanenți. În anul 2022, familia noastră s-a mărit cu un nou membru. Barza mi-a adus o nepoțică frumoasă și drăgălașă. Am toate motivele sa fiu optimistă și să sper că “Soarta îi ajută pe cei îndrăzneți”.